luni, 31 august 2009
joi, 6 august 2009
sâmbătă, 1 august 2009
un altfel de luceafar
Semi-obscur….
Soapte…
Avida dupa cea mai mica picatura de apa, isi intinse bratele osoase cu venele vizibile prin carnea-i tremurand de frica. Isi intinse bratele pe podeaua rece si goala catre cartea cu file rupte si mototolite.
Ea : Asta sa fie tot ?sa nu pot aduce inapoi imaginile pentru ca mi-am distrus trecutul ?
Soapte.
Clantzanit de dinti.
Ea : Adu-mi un pahar cu apa, te rog.
El : Un drum prea lung pana la fantana, esti sigura ca nu te pierzi ?
Lumina lunii.
Fereastra mare incadreaza aproape toata camera.
Ea : Daca ma ascund aici si incerc sa nu-mi amintesc ce pasi vei face pana la ea, probabil ca nu ma vei gasi moarta.
Imgini. Franturi. Clipe colorate. Clipe alb-negru. Tot ce a facut a adus-o aici. Acum era vremea sa isi infrunte fantasmele. Pasii Lui scoteau sunete asurzitoare prin iarba de afara. Le simtea directia si isi acoperi urechile care sangerau pe covorul alb. Murea incet prin pasii lui care se indepartau. Ea a stiut asta.
Intuneric.
Cantecul tarziu al greierilor.
vine langa Ea.
Zambea. Un fir de par rosu si lung ii atarna pe bratul ce-i acoperea sanul gol. Era rece.
Plangea. O lacrima ii inghetase pe obrazul drept iar ochii intunecati il priveau fix si acuzator.
Il acuza de nemurire.
Un puzzle fara piese intr-o fractiune de clipa fara durata reala in spatiul fizic.
Isi aprise o tigara.
Fumul ii acoperise in prima instanta chipul ei de ceara. O vedea parca zambind. A incercat sa moara cu ea candva, dar moartea nu ii aducea nici o satisfactie, ar fi fost blestemat sa fie departe de sufletul ei insetat. Insetat ca in aceste cateva momente inainte de moarte.
Privi cerul. Peretii disparusera. Stelele ii acopereau. Sangele ei nu mai pata covorul alb. Lacrima nu mai stralucea pe obraz. Avea ochii inchisi.
Intunecat, alerga…alerga intr-un alt colt, care sa-l scape de durere.
O va uita, in firescul uman pe care tanjea atat de mult sa-l accepte. El, care nu era om, isi ura conditia goala si surda.
Va privi o vesnicie de departe lumea cum se schimba, secole cum se scurg, chipurile cum se nasc si mor, cum se schimba si se schimonosesc. Nemiscat. Neobservat de ignorantii fara chipuri. Zambind rece si privind o singura stea. Pe Ea…mereu mai sus, mereu departe, mereu nemuritoare.
cand pana o ia razna
Chopin - Nocturne
Asculta mai multe audio Muzica
golul din piept
e un ecou de film mut
rosu si negru
fara alb.
pasesc pe varfuri pe clapele
unui pian vechi
si unghiile rosii mi-au intrat in carne.
vechi si trist, dezacordat si patetic
rasuna in podul casei noastre.
imi strang mijlocul
cu o funda care sa mi-l invarteasca
prin campul de maci.
am vazut pe ferastra fluturi
si m-am speriat.
de tine.
ma intreb cati maci imi vei da
pe drumul catre mare.
pentru ca mi-ai oferit un pumn cu fluturi colorati
pe care i-am inghitit in mine.
si cand ne vom intalni in paris
sa te iau de mana
si sa dansam in ploaie.
iar picaturile sa le transformam
in soapte de iubire
pe note de Chopin.
ti-ai imaginat vreodata petalele unui trandafir acoperindu-ti trupul gol?
sau catifeaua lor sorbindu-ti dimineata buzele odata cu cafeaua amara?
le-ai auzit vreodata soaptele suspinand dupa saruturi mici si marunte?
i-ai mangaiat vreodata diafan atunci cand petalele le cadeau oarbe si avide de iubire pe podeaua de ceara?
ai crezut vreodata in ei?
sau i-ai uitat acolo, intr-un colt al mintii, sperand ca reflectia din oglinda Albei ca Zapada sa dispara?
sinfonia clipelor
Dimineata, roua rece de argint
isi depune doua aripi pastelate
sufocand buzele mate
otravindu-le cu-absint.
Si se scurg peste secunde
si te fac sa uiti de noi
asteptand in graba ploi
din dorinta de-a ma prinde.
Dimineata te transformi
in acel zmeu de hartie
care-mi zice numai mie
ca in clipe nu mai dormi.
Capturand clipa cantata
in fotografii alb-negru,
ardem temerile-n cedru
fredonand tina cerata.
Unde se duc clipele atunci cand noi parasim prezentul ca sa ne ascundem in clipe faurite impreuna? mor sau invata sa ne gaseasca in visele noastre? Unde pot sta ca sa le strig si sa ma gaseasca?sa le absorb si sa le cant la pian?imi place sa fug desculta de ele, sa ma ascund si sa astept cuminte sa ma gaseasca. Poate ca fac asta pentru ca sunt dependenta de drogul visarii. Ma razvratesc de cele mai multe ori, ma lupt cu mine si reusesc sa le prind intr-un borcanel si apoi sa ma ghemuiesc intre maci si sa le dau drumul.
note irlandeze:X
Ema crede..
Ema viseaza..
Ema simte..
Ema iubeste..
Ema plange singura…
Ema vrea..
Ema te asteapta intr-o lume nebuna..
Ema se roaga..
Ema te cheama..
Ema s-a pierdut..
Ema a murit…
Ema este o femeie pe care multe femei puternice o suprima in sine. Ema a avut curajul sa creada in ea si sa vrea sa fie iubita. Ema a avut curajul sa creada ca visele pot deveni realitate. Ema a pornit la lupta. Dincolo de ceea ce a scandalizat societatea, nimeni nu i-a vazut strigatul interior, desi majoritatea femeilor se regasesc in chemarile ei inerioare. Nu e vorba despre sex, sau adulter. E vorba despre emotii, despre iubire, despre o world o fairies. De ce sa para atat de greu sa accepti ca vrei totul? Uneori facem « greseala » de a trece peste principiile noastre, doar pentru a putea privi printr-o crapatura de gard la ceea ce doar visam. Am folosit ghilimele pentru ca asa percepem de multe ori ceea ce e prea departe de noi.
Cred in faptul ca pot ajunge cat de sus vreau, atata vreme cat am iubirea vietii mele langa mine. Mi-a fost greu sa o gasesc. A trebuit sa nu renunt in ciuda contuziilor care se iveau pe drum si ma loveau sufleteste. Dar acum simt ca pot ajunge pana la Luna si inapoi daca zboara alaturi de mine. Am curajul sa ii cer totul, pentru ca ii dau totul…..Si nu ma voi schimba, asa cum iti este teama tie. Nu am fantome in piept. Tot ce vreau e sa imbatraim impreuna. Nimic nu m-ar putea face sa vreau altceva.Nu as putea nicicand sa schimb panza pe care ne tzesem acum visele cu fir aurit. Aripile care mi-au crescut prin piele imi dau forta si viata.Dulce e miezul in care ne frangem visele si ne ghemuim ca niste stele cu lumina de aur. Dulce e clipa in care ne atingem inimile in sir de margaritare…Dulci mi-au fost chemarile, atata vreme cat ti-am creionat chipul in vis si te-am chemat la mine.
De ce crezi ca m-ai intalnit ?
Caut emotii, nu privelisti. In nucleul meu sunt o sentimentala, nu o artista. Uneori as vrea ca viata mea sa fie un roman, un film sau o biografie deja scrisa, bogata in detalii, interpretari si momente interesante. Caut mai mult decat ceea ce voi gasi vreodata, pentru ca daca viata ar fi fost la fel de frumoasa ca un roman, atunci romanele nu s-ar mai scrie. As vrea sa traiesc o opera de arta. As vrea sa se auda muzica pe fundalul unei plimbari pe strada Pacii. As vrea sa ma vad stand in pat din unghiuri inedite ale camerei. As vrea ca filmul sa fie vechi si culorile fade si proiectorul sa se intrerupa din cand in cand atunci cand stau singura pe faleza pustie contemplandu-mi nefericirea momentana. As vrea ca naratorul sa imi descrie in detalii inelele de pe degete si buclele negre ce stralucesc in lumina soarelui de iunie. As vrea sa fiu un personaj, nu o persoana. Caut arta si frumusete in existenta mea.Daca imi voi continua cautarea, voi muri devreme, ca Emma. Dar daca incetez, ce sens mai are sa traiesc? – Madame Bovary din mine inainte sa imi pictez lumea alaturi de tine.
..o melodie ca o soapta..frumos final, plin de melancolia unei chemari si unei cautari de sine…note irlandeze…
