picteaza-ma...picteaza-ma in cuvinte iubitule...
rosteste-ma...rosteste-ma in culori...
scrie-ma...scrie-ma cu lacrimi amare pe petale de trandafir...
...iubitule

un altfel de luceafar

Semi-obscur….

Soapte…

Avida dupa cea mai mica picatura de apa, isi intinse bratele osoase cu venele vizibile prin carnea-i tremurand de frica. Isi intinse bratele pe podeaua rece si goala catre cartea cu file rupte si mototolite.

Ea : Asta sa fie tot ?sa nu pot aduce inapoi imaginile pentru ca mi-am distrus trecutul ?

Soapte.

Clantzanit de dinti.

Ea : Adu-mi un pahar cu apa, te rog.

El : Un drum prea lung pana la fantana, esti sigura ca nu te pierzi ?

Lumina lunii.

Fereastra mare incadreaza aproape toata camera.

Ea : Daca ma ascund aici si incerc sa nu-mi amintesc ce pasi vei face pana la ea, probabil ca nu ma vei gasi moarta.

Imgini. Franturi. Clipe colorate. Clipe alb-negru. Tot ce a facut a adus-o aici. Acum era vremea sa isi infrunte fantasmele. Pasii Lui scoteau sunete asurzitoare prin iarba de afara. Le simtea directia si isi acoperi urechile care sangerau pe covorul alb. Murea incet prin pasii lui care se indepartau. Ea a stiut asta.

Intuneric.

Cantecul tarziu al greierilor.

vine langa Ea.

Zambea. Un fir de par rosu si lung ii atarna pe bratul ce-i acoperea sanul gol. Era rece.

Plangea. O lacrima ii inghetase pe obrazul drept iar ochii intunecati il priveau fix si acuzator.

Il acuza de nemurire.

Un puzzle fara piese intr-o fractiune de clipa fara durata reala in spatiul fizic.

Isi aprise o tigara.

Fumul ii acoperise in prima instanta chipul ei de ceara. O vedea parca zambind. A incercat sa moara cu ea candva, dar moartea nu ii aducea nici o satisfactie, ar fi fost blestemat sa fie departe de sufletul ei insetat. Insetat ca in aceste cateva momente inainte de moarte.

Privi cerul. Peretii disparusera. Stelele ii acopereau. Sangele ei nu mai pata covorul alb. Lacrima nu mai stralucea pe obraz. Avea ochii inchisi.

Intunecat, alerga…alerga intr-un alt colt, care sa-l scape de durere.

O va uita, in firescul uman pe care tanjea atat de mult sa-l accepte. El, care nu era om, isi ura conditia goala si surda.

Va privi o vesnicie de departe lumea cum se schimba, secole cum se scurg, chipurile cum se nasc si mor, cum se schimba si se schimonosesc. Nemiscat. Neobservat de ignorantii fara chipuri. Zambind rece si privind o singura stea. Pe Ea…mereu mai sus, mereu departe, mereu nemuritoare.

cand pana o ia razna

Chopin - Nocturne
Asculta mai multe audio Muzica

golul din piept

e un ecou de film mut

rosu si negru

fara alb.

pasesc pe varfuri pe clapele

unui pian vechi

si unghiile rosii mi-au intrat in carne.

vechi si trist, dezacordat si patetic

rasuna in podul casei noastre.

imi strang mijlocul

cu o funda care sa mi-l invarteasca

prin campul de maci.

am vazut pe ferastra fluturi

si m-am speriat.

de tine.

ma intreb cati maci imi vei da

pe drumul catre mare.

pentru ca mi-ai oferit un pumn cu fluturi colorati

pe care i-am inghitit in mine.

si cand ne vom intalni in paris

sa te iau de mana

si sa dansam in ploaie.

iar picaturile sa le transformam

in soapte de iubire

pe note de Chopin.

ti-ai imaginat vreodata petalele unui trandafir acoperindu-ti trupul gol?

sau catifeaua lor sorbindu-ti dimineata buzele odata cu cafeaua amara?

le-ai auzit vreodata soaptele suspinand dupa saruturi mici si marunte?

i-ai mangaiat vreodata diafan atunci cand petalele le cadeau oarbe si avide de iubire pe podeaua de ceara?

ai crezut vreodata in ei?

sau i-ai uitat acolo, intr-un colt al mintii, sperand ca reflectia din oglinda Albei ca Zapada sa dispara?

sinfonia clipelor

Dimineata, roua rece de argint

isi depune doua aripi pastelate

sufocand buzele mate

otravindu-le cu-absint.

Si se scurg peste secunde

si te fac sa uiti de noi

asteptand in graba ploi

din dorinta de-a ma prinde.

Dimineata te transformi

in acel zmeu de hartie

care-mi zice numai mie

ca in clipe nu mai dormi.

Capturand clipa cantata

in fotografii alb-negru,

ardem temerile-n cedru

fredonand tina cerata.

Unde se duc clipele atunci cand noi parasim prezentul ca sa ne ascundem in clipe faurite impreuna? mor sau invata sa ne gaseasca in visele noastre? Unde pot sta ca sa le strig si sa ma gaseasca?sa le absorb si sa le cant la pian?imi place sa fug desculta de ele, sa ma ascund si sa astept cuminte sa ma gaseasca. Poate ca fac asta pentru ca sunt dependenta de drogul visarii. Ma razvratesc de cele mai multe ori, ma lupt cu mine si reusesc sa le prind intr-un borcanel si apoi sa ma ghemuiesc intre maci si sa le dau drumul.

note irlandeze:X

Ema crede..

Ema viseaza..

Ema simte..

Ema iubeste..

Ema plange singura…

Ema vrea..

Ema te asteapta intr-o lume nebuna..

Ema se roaga..

Ema te cheama..

Ema s-a pierdut..

Ema a murit…

Ema este o femeie pe care multe femei puternice o suprima in sine. Ema a avut curajul sa creada in ea si sa vrea sa fie iubita. Ema a avut curajul sa creada ca visele pot deveni realitate. Ema a pornit la lupta. Dincolo de ceea ce a scandalizat societatea, nimeni nu i-a vazut strigatul interior, desi majoritatea femeilor se regasesc in chemarile ei inerioare. Nu e vorba despre sex, sau adulter. E vorba despre emotii, despre iubire, despre o world o fairies. De ce sa para atat de greu sa accepti ca vrei totul? Uneori facem « greseala » de a trece peste principiile noastre, doar pentru a putea privi printr-o crapatura de gard la ceea ce doar visam. Am folosit ghilimele pentru ca asa percepem de multe ori ceea ce e prea departe de noi.

Cred in faptul ca pot ajunge cat de sus vreau, atata vreme cat am iubirea vietii mele langa mine. Mi-a fost greu sa o gasesc. A trebuit sa nu renunt in ciuda contuziilor care se iveau pe drum si ma loveau sufleteste. Dar acum simt ca pot ajunge pana la Luna si inapoi daca zboara alaturi de mine. Am curajul sa ii cer totul, pentru ca ii dau totul…..Si nu ma voi schimba, asa cum iti este teama tie. Nu am fantome in piept. Tot ce vreau e sa imbatraim impreuna. Nimic nu m-ar putea face sa vreau altceva.Nu as putea nicicand sa schimb panza pe care ne tzesem acum visele cu fir aurit. Aripile care mi-au crescut prin piele imi dau forta si viata.Dulce e miezul in care ne frangem visele si ne ghemuim ca niste stele cu lumina de aur. Dulce e clipa in care ne atingem inimile in sir de margaritare…Dulci mi-au fost chemarile, atata vreme cat ti-am creionat chipul in vis si te-am chemat la mine.

De ce crezi ca m-ai intalnit ?

Caut emotii, nu privelisti. In nucleul meu sunt o sentimentala, nu o artista. Uneori as vrea ca viata mea sa fie un roman, un film sau o biografie deja scrisa, bogata in detalii, interpretari si momente interesante. Caut mai mult decat ceea ce voi gasi vreodata, pentru ca daca viata ar fi fost la fel de frumoasa ca un roman, atunci romanele nu s-ar mai scrie. As vrea sa traiesc o opera de arta. As vrea sa se auda muzica pe fundalul unei plimbari pe strada Pacii. As vrea sa ma vad stand in pat din unghiuri inedite ale camerei. As vrea ca filmul sa fie vechi si culorile fade si proiectorul sa se intrerupa din cand in cand atunci cand stau singura pe faleza pustie contemplandu-mi nefericirea momentana. As vrea ca naratorul sa imi descrie in detalii inelele de pe degete si buclele negre ce stralucesc in lumina soarelui de iunie. As vrea sa fiu un personaj, nu o persoana. Caut arta si frumusete in existenta mea.Daca imi voi continua cautarea, voi muri devreme, ca Emma. Dar daca incetez, ce sens mai are sa traiesc? – Madame Bovary din mine inainte sa imi pictez lumea alaturi de tine.

..o melodie ca o soapta..frumos final, plin de melancolia unei chemari si unei cautari de sine…note irlandeze…

asera te-am visat...ma plimbam pe malul lacului de langa castel...:)

Dragul meu,

Iti scriu de departe stiind ca imi auzi respiratia noaptea, surasul ziua si visele zgomotoase si colorate atunci cand mergi pe strada incruntat si serios, uitand sa vezi lumea de afara. M-am gandit azi la noi, asa cum nu gasim niciodata momentul pe axa timpului sa existam. Mi-am pus pelerina in jurul umerilor mici si m-am plimbat pe malul lacului de langa castel, am urmat pasii pe care i-am creionat amandoi cu cateva secole in urma, cand eu faceam vraji si tu m-ai salvat din mainile lor. Mi-am privit chipul in apa nemiscata ca o oglinda fidela si nu mi-am recunoscut ochii mari si incercanati, buzele palide…un chip fantomatic, asa cum l-ai lasat sa devina atunci cand ai plecat si m-ai lasat in urma ta. Iti vine sa crezi ca stiu unde te afli ? tot acest timp am incercat sa devin una din eroinele fiecarei creatii romanesti pe care am citit-o din biblioteca imensa si veche, am incercat sa adun puterea dupa faramele de fericire zilnica pe care mi-am permis sa le gust cu inocenta unui copil fragil. Ti-am citit cuvintele nescrise pe aripile ranite si sangerande ale vantului care batea spre est. Le-am prins asa cum prinzi fluturii galbeni in august..le-am prins pe deget si le-am sarutat aripile arse de soare.

Dragul meu, crezi ca vom mai atinge vreodata acele corzi tacute care s-au infiripat in trupurile noastre in timp ce ne iubeam pierzandu-ne in noapte ? Crezi ca daca m-ai gasit o data, mi-ai putea simti pasii usori atunci cand ma strecor langa tine si iti cuprind chipul in gand, mangaindu-ti tamplele, sarutandu-ti pleoapele grele si soptindu-ti cuvinte de dragoste ?

Dragul meu, mor in fiecare zi departe de tine, mor pe frunzele verzi, pe valurile furioase, mor pe roua fiecarei dimineti si in glasul fiecarui pescarus. Dar sunt fericita ca esti in mine si nu sunt singura. Stiu ca voi deschide intr-o dimineata ochii si te voi gasi inconjurandu-mi mijlocul cu bratul greu, iti voi simti respiratia pe san si iti voi auzi bataile ritmice ale inimii. Stiu ca atata timp de asteptare merita o clipa de pieire intru noi. In cate decoruri ne vom regasi si in cate clipe de beatitudine ne vom pierde..

Mi-am arcuit gatul lung

si am sculptat clipe;

le-am prins strans in palma

prefacandu-ma ca sunt traite.

Am incercat sa te ating

dar ai intors privirea acida

de la buzele-mi arse in noapte

acoperindu-ma in uitarea rigida.

talpile mi-au pasit aproape

si am atins cioburi si piele;

degetele au mangaiat uitarea

cuvintele-au cazut in miere.

poate ca rochita de batist

nu imi acopera saruturile tale

si ca o adolescenta speriata

ma ascund de gandurile goale.

Voi sparge portelanul privirii mute

care ma farmeca in vis

si voi innebuni in tine

dupa ce inocenta mi-ai fi prins.

un vis ....:)

Lantishorul de argint s-a innegrit….ti l-am scos de la gat si acum l-ai parasit langa laptop, lasandu-l sa isi piarda stralucirea.

Cafelele pe care le-am facut dimineata s-au racit asteptandu-ne buzele insetate de viata.

Patul are urmele noastre..inca te vad tinandu-ma in brate si leganandu-mi visele si joaca degetelor pe pieptul tau…

Am asteptat dimineata sa iti spun ca te iubesc, pentru ca noaptea mi-am pierdut umbra in interiorul tau si respiram prin plamanii tai avizi dupa adierea marina a atingerilor noastre intr-un viitor liber…

Atingerea talpilor noastre in pat m-a nelinistit si m-a adus mai aproape de tine, de siguranta bratelor si inima in care m-am scufundat cu un suras fericit.

Ai plecat sa imi cumperi Rafaelo si ce am nevoie pentru trenul din seara asta..trenul care ma va duce iarasi departe de tine un timp…Dar stiu ca trebuie sa te intorci…stiu ca vei veni la mine.

Zilele astea am impartasit alte clipe care au mai tzesut cu fir de matase cateva randuri din povestea noastra de vis…

Voi mai astepta..mai avem atat de putin….

Voi mai astepta pentru ca ne-am asteptat unul pe altul atata vreme….

Se aude cheia in usa….te-ai intors la mine

imi aduc aminte ce simteam azi cand stateam intinsa si priveam adancul unor ochi de catifea verde…imi aduc aminte amestecul de fericire cu tristete, de lacrimi cu dulceata sarutului dinainte, de visare cu nelinistea incomensurabila care imi consuma puterea de a ma bucura de moment……imi aduc aminte de picioarele noastre incolacite….imi aduc aminte fiecare cuvant si mi-as fi dorit sa pot opri timpul. mereu ma razboiesc cu timpul, mereu gaseste o cale sa imi taie pielea fina. nu ii pot accepta fuga cinica si taioasa. sunt importante momentele de fericire dar cotele maxime de intensitate devin gigante in sufletul meu…caut perfectiunea tocmai pentru ca stiu ca e trecatoare clipa pentru care ne cream un pygmalion modelat cu palmele deschise si ranite. imi aduc atat de bine aminte fiecare clipa perfecta in care am sculptat mii de diamante ce imi frang acum inima…

- Ce culoare au ochii tai? sopti ea timida, incercand sa-i priveasca magnetica liniste a privirii mereu triste.

- Nu inteleg ce importanta ar avea…rosti el incurcat de o intrebare atat de simpla. Suntem in sfarsit fata in fata, ii poti privi si tu.Intinse degetele fierbinti catre chipul ei oval ca de portelan, dar nu indrazni sa ii atinga pielea perfecta ca fildeshul.

- Vreau sa imi spui tu…eu ma pierd in ei…

Cand am inchis ochii si picaturile de ploaie calda de vara mi-au acoperit pleoapele, m-am pierdut in vartejul magic, care ma tragea orgasmatic in mii de bucatele de oglinda opaca. Cand inchid ochii, ei sunt verzi precum visele dantelate de pe marginea clapelor pianului. Cand visez cu inocenta unei copile ce-si petrece dimineata in hamac citind cuminte, am ochii albastri si transparenti, neatinsi de pensula umeda si groasa a emotiilor straine de lumea din mine. Cand imi dezlantui inima si dansez cu pasiunea de mana, inclestandu-mi degetele in pielea spatelui tau si modelandu-mi corpul de plastilina dupa forma pulsului tau nebunesc, am ochii negri si greu de patruns.Imi este vital sa te privesc in ochi si sa ma regasesc acolo, timida si feminina, ascunzand un spirit liber ca de foc. Imi este vital sa citesc in priviri sentimente si emotii, imagini si ganduri ce vor a fi ascunse. Imi place sa transmit iubire pe sub pleoapele ca doua aripi de fluture.Imi place sa fixez cerul si sa ii fur infinitul intr-un graunte de nor pe care sa il imortalizez in culoarea ochilor mei. Vreau sa te privesc pentru prima data si ochii sa iti spuna cat te iubesc….fara cuvinte, fara banalitatea unor fraze pe care poate le retraiesti de mii de ori gandindu-te la noi.

- Ce culoare au ochii tai, iubitule ?

Inceputurile si sfarsiturile sunt in acelasi timp cele mai frumoase si cele mai dificile perioade. Inceputurile pe care le amani cu un gol in stomac si sfarsiturile pe care le astepti numarand secundele constituie o sursa de frustrare emotionala, ce se inflitreaza in toate actiunile, relatiile sau activitatile de zi cu zi. Mentii o stare de insatisfactie neorgasmatica, ce creste pulsul si sensibilizeaza emotivitatea, acutizand nelinistea care plange in piept.Resimt greutatea de a sfarsi o viata de 20 de ani si de a rupe repede o panza noua in care sa ma integrez, cu usurinta unei non-culori. Respir greu un aer caruia stiu ca nu-i voi mai apartine dintr-odata si resping brutal si convulsiv imaginile celor care, in mod inconstient, trag de mine lasand rani deschise in inima. In alta ordine de idei…Inceputurile pe care abia astepti sa le prinzi de aripi si sfarsiturile pe care nu vrei sa le mai pierzi sunt o comoara cu energie pozitiva pentru restul…pentru ceea ce ramane intre cele doua coordonate. Viata e in primul rand constituita din « restul ». Imi amintesc fiecare detaliu al momentelor de la inceputul unei iubiri, al primelor priviri si atingeri, al primelor conversatii pasionale….Pot vizualiza cu exactitate prima zi de scoala, gustul primului sarut, sau primul meu dans….Imi aduc aminte golul din stomac atunci cand se sfarseau intalnirile cu iubirea mea si trenul disparand in ceata, ultimii pasi indepartandu-ma de scarile facultatii ….Exista carti ale caror pagini as vrea sa le parcurg toata viata, fara a se termina in vreun moment…intalniri care s-au terminat in 5 minute desi mi s-a parut ca au durat o vesnicie…nopti in care nu am realizat ca rasare soarele….Momente in care as fi vrut sa-l inclestez in bratele mele, sa-l sculptez sau sa-l lipesc in fotografia acelei secunde, sa-l imortalizez in ipostaza care mi-a facut inima sa bata mai repede…Momente pecum acestea, in care ating lucrurile pe care stiu ca le voi parasi, le ating eteric si totusi cu o voluptate avida de viata ce pulseaza in ele…traiesc clipele ce se vor termina in doua saptamani, le voi arunca batista alba si le voi spune « adio »..clipe pe care acum le traiesc cu o intensitate exacerbata… Unii cauta permanente inceputuri, altii isi amana sfarsiturile..iar altii amana inceputuri si grabesc contorsionati sfarsituri… Ma simt pierduta intr-un spatiu romanesc al unui secol de mult pierdut, din care au ramas un parfum discret si cateva albume de fotografii alb-negru….Ma simt in acelasi timp atat de fericita ca mi-am gasit calea si incep o viata noua….Prinsa intre vagoanele insangerate ale clipelor ce se zbat in lanturile gandurilor ucigator de nostalgice…Tematoare si emotiva…excesiv de emotiva….Ma poti gasi in sticluta unui parfum, evaporandu-ma sub pleoapele tale atunci cand inchizi ochii sa ii simti aroma, evaporandu-ma in pielea ta ce a atins umezeala jocului, legat la ochi dar cu mainile libere.. Ma chinui sa fiu fericita….Ma chinui sa nu mai simt intensitatea clipei..Ma chinui sa fiu egoista in visarea orizontului pe care am iluzia ca-l voi atinge vreodata…. Melodia aceasta saruta corpul a carui urma parfumata a lasat o amprenta conturata de pasii mei intr-un spatiu ermetic….

Dragul meu,

te astept…

cat de lunga e o zi in intuneric?sau o saptamana?

s-a stins focul..si mi-e cumplit de frig.

chiar trebuie sa ma tarasc afara, dar acolo e soarele.

mi-e teama ca am risipit lumina pe desene si pe randurile astea.

murim.

murim imbogatiti cu amanti si triburi, cu gustul celor inghitite, cu trupurile in care am patruns..

si iesim la suprafata precum raurile,

temerile in care ne ascundem…

vreau ca toate acestea sa imi ramana insemnate pe trup.

noi suntem tarile…nu granitele desenate pe harti…numele oamenilor puternici.

stiu ca vei veni si ma vei duce in palatul vanturilor…

e tot ce-mi doresc, sa pasesc intr-un astfel de loc cu tine..

un Pamant fara harti.

lampa s-a stins, si eu scriu…pe intuneric