sinfonia clipelor

Dimineata, roua rece de argint

isi depune doua aripi pastelate

sufocand buzele mate

otravindu-le cu-absint.

Si se scurg peste secunde

si te fac sa uiti de noi

asteptand in graba ploi

din dorinta de-a ma prinde.

Dimineata te transformi

in acel zmeu de hartie

care-mi zice numai mie

ca in clipe nu mai dormi.

Capturand clipa cantata

in fotografii alb-negru,

ardem temerile-n cedru

fredonand tina cerata.

Unde se duc clipele atunci cand noi parasim prezentul ca sa ne ascundem in clipe faurite impreuna? mor sau invata sa ne gaseasca in visele noastre? Unde pot sta ca sa le strig si sa ma gaseasca?sa le absorb si sa le cant la pian?imi place sa fug desculta de ele, sa ma ascund si sa astept cuminte sa ma gaseasca. Poate ca fac asta pentru ca sunt dependenta de drogul visarii. Ma razvratesc de cele mai multe ori, ma lupt cu mine si reusesc sa le prind intr-un borcanel si apoi sa ma ghemuiesc intre maci si sa le dau drumul.