asera te-am visat...ma plimbam pe malul lacului de langa castel...:)

Dragul meu,

Iti scriu de departe stiind ca imi auzi respiratia noaptea, surasul ziua si visele zgomotoase si colorate atunci cand mergi pe strada incruntat si serios, uitand sa vezi lumea de afara. M-am gandit azi la noi, asa cum nu gasim niciodata momentul pe axa timpului sa existam. Mi-am pus pelerina in jurul umerilor mici si m-am plimbat pe malul lacului de langa castel, am urmat pasii pe care i-am creionat amandoi cu cateva secole in urma, cand eu faceam vraji si tu m-ai salvat din mainile lor. Mi-am privit chipul in apa nemiscata ca o oglinda fidela si nu mi-am recunoscut ochii mari si incercanati, buzele palide…un chip fantomatic, asa cum l-ai lasat sa devina atunci cand ai plecat si m-ai lasat in urma ta. Iti vine sa crezi ca stiu unde te afli ? tot acest timp am incercat sa devin una din eroinele fiecarei creatii romanesti pe care am citit-o din biblioteca imensa si veche, am incercat sa adun puterea dupa faramele de fericire zilnica pe care mi-am permis sa le gust cu inocenta unui copil fragil. Ti-am citit cuvintele nescrise pe aripile ranite si sangerande ale vantului care batea spre est. Le-am prins asa cum prinzi fluturii galbeni in august..le-am prins pe deget si le-am sarutat aripile arse de soare.

Dragul meu, crezi ca vom mai atinge vreodata acele corzi tacute care s-au infiripat in trupurile noastre in timp ce ne iubeam pierzandu-ne in noapte ? Crezi ca daca m-ai gasit o data, mi-ai putea simti pasii usori atunci cand ma strecor langa tine si iti cuprind chipul in gand, mangaindu-ti tamplele, sarutandu-ti pleoapele grele si soptindu-ti cuvinte de dragoste ?

Dragul meu, mor in fiecare zi departe de tine, mor pe frunzele verzi, pe valurile furioase, mor pe roua fiecarei dimineti si in glasul fiecarui pescarus. Dar sunt fericita ca esti in mine si nu sunt singura. Stiu ca voi deschide intr-o dimineata ochii si te voi gasi inconjurandu-mi mijlocul cu bratul greu, iti voi simti respiratia pe san si iti voi auzi bataile ritmice ale inimii. Stiu ca atata timp de asteptare merita o clipa de pieire intru noi. In cate decoruri ne vom regasi si in cate clipe de beatitudine ne vom pierde..

Mi-am arcuit gatul lung

si am sculptat clipe;

le-am prins strans in palma

prefacandu-ma ca sunt traite.

Am incercat sa te ating

dar ai intors privirea acida

de la buzele-mi arse in noapte

acoperindu-ma in uitarea rigida.

talpile mi-au pasit aproape

si am atins cioburi si piele;

degetele au mangaiat uitarea

cuvintele-au cazut in miere.

poate ca rochita de batist

nu imi acopera saruturile tale

si ca o adolescenta speriata

ma ascund de gandurile goale.

Voi sparge portelanul privirii mute

care ma farmeca in vis

si voi innebuni in tine

dupa ce inocenta mi-ai fi prins.

un vis ....:)

Lantishorul de argint s-a innegrit….ti l-am scos de la gat si acum l-ai parasit langa laptop, lasandu-l sa isi piarda stralucirea.

Cafelele pe care le-am facut dimineata s-au racit asteptandu-ne buzele insetate de viata.

Patul are urmele noastre..inca te vad tinandu-ma in brate si leganandu-mi visele si joaca degetelor pe pieptul tau…

Am asteptat dimineata sa iti spun ca te iubesc, pentru ca noaptea mi-am pierdut umbra in interiorul tau si respiram prin plamanii tai avizi dupa adierea marina a atingerilor noastre intr-un viitor liber…

Atingerea talpilor noastre in pat m-a nelinistit si m-a adus mai aproape de tine, de siguranta bratelor si inima in care m-am scufundat cu un suras fericit.

Ai plecat sa imi cumperi Rafaelo si ce am nevoie pentru trenul din seara asta..trenul care ma va duce iarasi departe de tine un timp…Dar stiu ca trebuie sa te intorci…stiu ca vei veni la mine.

Zilele astea am impartasit alte clipe care au mai tzesut cu fir de matase cateva randuri din povestea noastra de vis…

Voi mai astepta..mai avem atat de putin….

Voi mai astepta pentru ca ne-am asteptat unul pe altul atata vreme….

Se aude cheia in usa….te-ai intors la mine

imi aduc aminte ce simteam azi cand stateam intinsa si priveam adancul unor ochi de catifea verde…imi aduc aminte amestecul de fericire cu tristete, de lacrimi cu dulceata sarutului dinainte, de visare cu nelinistea incomensurabila care imi consuma puterea de a ma bucura de moment……imi aduc aminte de picioarele noastre incolacite….imi aduc aminte fiecare cuvant si mi-as fi dorit sa pot opri timpul. mereu ma razboiesc cu timpul, mereu gaseste o cale sa imi taie pielea fina. nu ii pot accepta fuga cinica si taioasa. sunt importante momentele de fericire dar cotele maxime de intensitate devin gigante in sufletul meu…caut perfectiunea tocmai pentru ca stiu ca e trecatoare clipa pentru care ne cream un pygmalion modelat cu palmele deschise si ranite. imi aduc atat de bine aminte fiecare clipa perfecta in care am sculptat mii de diamante ce imi frang acum inima…

- Ce culoare au ochii tai? sopti ea timida, incercand sa-i priveasca magnetica liniste a privirii mereu triste.

- Nu inteleg ce importanta ar avea…rosti el incurcat de o intrebare atat de simpla. Suntem in sfarsit fata in fata, ii poti privi si tu.Intinse degetele fierbinti catre chipul ei oval ca de portelan, dar nu indrazni sa ii atinga pielea perfecta ca fildeshul.

- Vreau sa imi spui tu…eu ma pierd in ei…

Cand am inchis ochii si picaturile de ploaie calda de vara mi-au acoperit pleoapele, m-am pierdut in vartejul magic, care ma tragea orgasmatic in mii de bucatele de oglinda opaca. Cand inchid ochii, ei sunt verzi precum visele dantelate de pe marginea clapelor pianului. Cand visez cu inocenta unei copile ce-si petrece dimineata in hamac citind cuminte, am ochii albastri si transparenti, neatinsi de pensula umeda si groasa a emotiilor straine de lumea din mine. Cand imi dezlantui inima si dansez cu pasiunea de mana, inclestandu-mi degetele in pielea spatelui tau si modelandu-mi corpul de plastilina dupa forma pulsului tau nebunesc, am ochii negri si greu de patruns.Imi este vital sa te privesc in ochi si sa ma regasesc acolo, timida si feminina, ascunzand un spirit liber ca de foc. Imi este vital sa citesc in priviri sentimente si emotii, imagini si ganduri ce vor a fi ascunse. Imi place sa transmit iubire pe sub pleoapele ca doua aripi de fluture.Imi place sa fixez cerul si sa ii fur infinitul intr-un graunte de nor pe care sa il imortalizez in culoarea ochilor mei. Vreau sa te privesc pentru prima data si ochii sa iti spuna cat te iubesc….fara cuvinte, fara banalitatea unor fraze pe care poate le retraiesti de mii de ori gandindu-te la noi.

- Ce culoare au ochii tai, iubitule ?

Inceputurile si sfarsiturile sunt in acelasi timp cele mai frumoase si cele mai dificile perioade. Inceputurile pe care le amani cu un gol in stomac si sfarsiturile pe care le astepti numarand secundele constituie o sursa de frustrare emotionala, ce se inflitreaza in toate actiunile, relatiile sau activitatile de zi cu zi. Mentii o stare de insatisfactie neorgasmatica, ce creste pulsul si sensibilizeaza emotivitatea, acutizand nelinistea care plange in piept.Resimt greutatea de a sfarsi o viata de 20 de ani si de a rupe repede o panza noua in care sa ma integrez, cu usurinta unei non-culori. Respir greu un aer caruia stiu ca nu-i voi mai apartine dintr-odata si resping brutal si convulsiv imaginile celor care, in mod inconstient, trag de mine lasand rani deschise in inima. In alta ordine de idei…Inceputurile pe care abia astepti sa le prinzi de aripi si sfarsiturile pe care nu vrei sa le mai pierzi sunt o comoara cu energie pozitiva pentru restul…pentru ceea ce ramane intre cele doua coordonate. Viata e in primul rand constituita din « restul ». Imi amintesc fiecare detaliu al momentelor de la inceputul unei iubiri, al primelor priviri si atingeri, al primelor conversatii pasionale….Pot vizualiza cu exactitate prima zi de scoala, gustul primului sarut, sau primul meu dans….Imi aduc aminte golul din stomac atunci cand se sfarseau intalnirile cu iubirea mea si trenul disparand in ceata, ultimii pasi indepartandu-ma de scarile facultatii ….Exista carti ale caror pagini as vrea sa le parcurg toata viata, fara a se termina in vreun moment…intalniri care s-au terminat in 5 minute desi mi s-a parut ca au durat o vesnicie…nopti in care nu am realizat ca rasare soarele….Momente in care as fi vrut sa-l inclestez in bratele mele, sa-l sculptez sau sa-l lipesc in fotografia acelei secunde, sa-l imortalizez in ipostaza care mi-a facut inima sa bata mai repede…Momente pecum acestea, in care ating lucrurile pe care stiu ca le voi parasi, le ating eteric si totusi cu o voluptate avida de viata ce pulseaza in ele…traiesc clipele ce se vor termina in doua saptamani, le voi arunca batista alba si le voi spune « adio »..clipe pe care acum le traiesc cu o intensitate exacerbata… Unii cauta permanente inceputuri, altii isi amana sfarsiturile..iar altii amana inceputuri si grabesc contorsionati sfarsituri… Ma simt pierduta intr-un spatiu romanesc al unui secol de mult pierdut, din care au ramas un parfum discret si cateva albume de fotografii alb-negru….Ma simt in acelasi timp atat de fericita ca mi-am gasit calea si incep o viata noua….Prinsa intre vagoanele insangerate ale clipelor ce se zbat in lanturile gandurilor ucigator de nostalgice…Tematoare si emotiva…excesiv de emotiva….Ma poti gasi in sticluta unui parfum, evaporandu-ma sub pleoapele tale atunci cand inchizi ochii sa ii simti aroma, evaporandu-ma in pielea ta ce a atins umezeala jocului, legat la ochi dar cu mainile libere.. Ma chinui sa fiu fericita….Ma chinui sa nu mai simt intensitatea clipei..Ma chinui sa fiu egoista in visarea orizontului pe care am iluzia ca-l voi atinge vreodata…. Melodia aceasta saruta corpul a carui urma parfumata a lasat o amprenta conturata de pasii mei intr-un spatiu ermetic….

Dragul meu,

te astept…

cat de lunga e o zi in intuneric?sau o saptamana?

s-a stins focul..si mi-e cumplit de frig.

chiar trebuie sa ma tarasc afara, dar acolo e soarele.

mi-e teama ca am risipit lumina pe desene si pe randurile astea.

murim.

murim imbogatiti cu amanti si triburi, cu gustul celor inghitite, cu trupurile in care am patruns..

si iesim la suprafata precum raurile,

temerile in care ne ascundem…

vreau ca toate acestea sa imi ramana insemnate pe trup.

noi suntem tarile…nu granitele desenate pe harti…numele oamenilor puternici.

stiu ca vei veni si ma vei duce in palatul vanturilor…

e tot ce-mi doresc, sa pasesc intr-un astfel de loc cu tine..

un Pamant fara harti.

lampa s-a stins, si eu scriu…pe intuneric